Despre Islam – Partea II

Despre Islam – Partea I o gasiti accesand acest link.

Primi califi. „Cel care il preamareste pe Mohamed, sa stie ca este mort. dar cel care Il preamareste pe Dumnezeul lui Mohamed, sa stie ca este viu si nemuritor”.Mohamed a murit in anul 632 si aceste cuvinte de incurajare rostite de primul sau succesor Abu Bakr au trasat si drumul pe care trebuia sa-l urmeze comunitatea musulmana de atunci inainte. La moartea sa, Mohamed a lasat in urma atat o religie, cat si un stat. La inceput, acesta era o federatie de triburi si clanuri, insa, pe masura ce s-a extins, a inceput sa capete o forma mai bine organizata. Seful statului purta titlul de „calif” (khalifa) – „succesorul” sau „loctiitorul” lui Mohamed. Pentru triburile arabe, raidurile prin tinuturile invecinate erau ceva obisnuit, iar Mahomed si primii califi si-au dat seama ca nu vor putea mentine pacea in cadrul federatiei daca o modalitate profitabila de a canaliza energia membrilor triburilor. Au inceput deci sa organizeze incursiuni in Siria si Irak. Scopul acestora era obtinerea unor prazi bogate, care includeau chiar si animale domestice. Primele raiduri care au pornit din Medina aufost incununate de succes. De fapt, in acea perioada exista un vid de putere in zona, intrucat luptele pentru suprematie dintre Imperiul Bizantin si cel Persan, care durau de mai bine de jumatate de secol, le secatuisera pe aceste doua mari puteri ale vremii. Dupa numai cateva batalii, arabii au reusit sa infranga slaba rezistenta pe care cele doua imperii istovite mai era in stare s-o opuna. Dupa fiecare campanie, in loc sa se intoarca in Medina, arabii ridicau tabere in zonele pradate, pentru a castiga teren pentru lansarea urmatoarei expeditii. Urmand aceasta strategie, in 12 ani de la moartea lui Mahomed, arabii au reusit sa ocupe Egiptul, Siria si Irakul, continuandu-si inaintarea spre vest, catre Libiasi spre este catre tinuturile care alcatuiesc Iranul de astazi.

Guvernatorii bizantini si persani din acele regiuni au fugit, iar musulmanii au incheiat tratate cu localnicii, acordandu-le statutul de „minoritati protejate”. Aceste grupuri isi oranduiau singure treburile interne insa plateau un tribut sau taxa guvernatorului musulman. Statutul de minoritati protejate era valabil numai in cazul „oamenilor cartii” – comunitatile care credeau intr-un singur Dumnezeu si aveau o scriptura, precum evreii si crestinii. In ciuda acestui fapt, acestia erau considerati cetateni de rang inferior sau cetateni de mana a doua.

Expasiunea islamului. In afara unor perioade de framantari civile in randurile musulmanilor, expansiunea lor a continuat timp de un secol. La vest, ei au ocupat Africa de nord pana la Oceanul Atlantic; au traversat marea si au ajuns in Spania si in sudul Frantei unde, in anul 722 au pus stapanire pe regiunea din jurul orasului Narbonne. In batalia de la Tours, din anul 732, musulmanii au fost infranti de armata franceza, insa nu au pierdut controlul asupra Spaniei.

La nord, eu s-au extins pana la Constantinopol (Istanbulul de astazi), dar nu au reusit sa cucereasca Asia Mica (Turcia de astazi). La est, dupa ce au cucerit intreaga Persie si Afganistanul, au patruns in Asia centrala si au trecut Fluviul Indus, ajungand in Pakistanul de astazi. Pana in anul 750, acest vast teritoriu a constituit un singur stat, condus de califii dinastiei Omeiazilor.

Majoritatea locuitorilor din aceste regiuni, nu au fost convertiti imediat la islam, ci au devenit minoritati protejate. Desi primisera titlul de „razboi sfant” (jihad), expeditiile militare, erau de fapt armate al caror scop real nu era convertirea locuitorilor, ci pradarea oraselor. Ideea ca adversarilor li s-ar oferit posibilitatea sa aleaga intre „islam sau sabie” este falsa, cu exceptia cazurilor in care era vorba de triburi de arabi pagani. Minoritatile protejate erau, in general, bine tratate, deoarece conducatorii musulmani considerau o chestiune de onoare ca „protectia” lor sa fie eficienta. Totusi, membrii acestor minoritati se simteau „cetateni de mana a doua”, astfel ca, de-a lingul secolelor, acestia au inceput sa se converteasca, treptat, la islam. In acest fel, religia dominanta in teritoriile care fusesera leganul crestinismului a devenit tocmai aceea prpovaduita de Mahomed. In secolul VII, zoroastrismul – religia oficiala a Imperiului Persan – se afla in declin iar convertirile adeptilor ei la islam au avut loc tot mai rapid si in numar mare.

Sfarsitul partii a doua.

Bibilografie – Religiile lumi – Christopher Partridge

musulmani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.