Trei idei de afaceri pe care le poti incepe cu bani putini

Multe dintre afacerile de succes din ziua de astăzi au demarat cu investiții minime, având la bază un context favorabil de piață sau o idee revoluționară a proprietarilor. Totuși, nu putem inventa întotdeauna lucruri complet noi, astfel că cele mai multe idei de afaceri pe care le vedem puse în practică sunt obișnuite: pensiuni turistice, cofetării, mici ateliere de producție a mobilierului sau activități meșteșugărești. Atunci când investiția inițială este mare, trebuie să ținem cont de faptul că, uneori, putem obține fonduri nerambusabile pentru implementarea afacerii noastre, iar în unele cazuri investiția inițială este zero.

În mod evident, sunt rare acele oportunități de finanțare nerambusabilă care nu solicită o contribuție proprie minimă din partea antreprenorului și nici măcar un istoric al afacerii. De aceea, mai jos ma voi opri asupra unor idei de afaceri pe care orice persoană cu abilități antreprenoriale le poate demara, având doar o idee și multă determinare.

  1. Cofetarie sau patiserie

Una dintre cele mai populare idei de afaceri a ultimilor ani o reprezintă înființarea unei cofetării sau patiserii, ca urmare a faptului că aceasta este o afacere care se bazează într-o măsură foarte mare pe talentul unei singure persoane sau a unui grup restrâns de oameni. De aceea, succesul unei cofetării poate fi atins fără investiții colosale în promovare agresivă sau în echipamente foarte performante. Dacă produsele sunt delicioase, o cofetărie care va livra prăjituri, fursecuri și torturi la evenimentele cu mulți participanți își va câștiga rapid notorietatea.

Investiția inițială poate fi nesemnificativă, atunci când afacerea demarează ca un hobby în propria locuință și poate crește la câteva mii sau mii de euro atunci când pasiunea se transformă într-o activitate permanentă.

De aceea, pe lângă investițiile în echipamente, alte cheltuieli importante ar putea fi legate de:

  • plata chiriei pentru o perioadă de timp până la care încasările vor acoperi cheltuielile curente;
  • asigurarea fondului de salarii pentru o perioadă de câteva luni, cel puțin;
  • realizarea unui site de prezentare și de primire a comenzilor on-line.

Anul acesta, cea mai potrivită soluție de finanțare pentru o cofetărie a fost programul Start-up Nation România, program care are stabilite alocări anuale până în anul 2020. Toate cheltuielile descrise mai sus au fost, în acest an, eligibile și acoperite până la un procent de 100%, fără o contribuție proprie din partea beneficiarului.

2. Procesarea si prelucrarea fructelor

În zonele geografice în care fructele se obțin în cantități mari și constante de-a lungul timpului, o altă afacere de succes ar putea consta în înființarea unei mici fabrici de obținere a sucului, gemurilor sau a fructelor uscate.

Indiferent care va fi nișa comercială identificată, o astfel de afacere trebuie să se bazeze pe folosirea unor materii prime de calitate, naturale și eliminarea din procesul de producție a convervanților. Piața își dorește produse cât mai naturale, cu un proces de procesare scurt și cu o puternică identitate tradițională.

În funcție de capacitatea de producție dorită, investiția poate ajunge la valori de zeci de mii de euro sau mai mult. Totuși, pentru înființarea unor mici fabricuțe,  antreprenorii pot obține până la 44.000 de euro fără contribuție proprie, prin intermediul programului de finanțare Start-up Nation.

3. Centru de inchiriat biciclete

Dacă ești pasionat de natură și sport, îți poți înființa un centru de închiriat biciclete. Fondurile nerambursabile sunt oferite prin intermediul a două programe de finanțare, ambele fiind complet nerambursabile, astfel că nu este necesară o contribuție proprie în niciunul din cele două cazuri:

  • Programul Start-up Nation oferă până la 44.000 de euro;
  • Programul Național de Dezvoltare Rurală oferă, prin intermediul măsurii 6.2 fonduri de 50.000 de euro;

În ambele cazuri, banii pot fi utilizați pentru a achiziționa bicicletele, plata chiriei pentru spațiul folosit, salariile personalului necesar sau promovare online a afacerii în rândul turiștilor care vizitează zona.

sursa: avocatnet.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *